Parintele Gavril Miholca de la Nicula
(1943-1988)
Parintele Gavril Miholca s-a nascut la 10 aprilie 1943, in Grosii Tiblesului, Maramures, dintr-o familie cu mai multi copii. A facut numai doua clase elementare, restul de doua completandu-le dupa armata.
De mic s-a bucurat de respectul si pretuirea tuturor, familia sadindu-i o credinta atat de puternica incat, desi de la 9 ani a fost sluga, colegii lui muncitori de mai tarziu il socoteau ca pe un preot, caci era bland si tacut, preocupat de rugaciune si de citirea Sfintei Scripturi. Aceasta se intampla inca din timpul angajarii pe santier la Targul Lapus, intre 1961-1964 si 1967-1968. Niciodata n-a fost auzit vorbind de rau pe cineva sau intrand in discutii copilaresti. Era smerit si se ferea de lucrurile rele, iar pentru aceasta altii mai si radeau de el.
Se pare ca la indemnul parintelui Cleopa Nanu, pe atunci paroh in satul Baba, a urmat Seminarul Teologic de la Curtea de Arges, absolvind primul, cu media 10, in 26 iunie 1971.
A iubit foarte mult linistea, singuratatea, se izola de ceilalti copii de varsta lui si se deprindea cu fapta buna. In timpul Seminarului n-a cunoscut decat drumul dintre biserica si scoala, iar mai tarziu niciodata n-a iesit pe poarta manastirii.
Timp de 6 luni, Arhiepiscopul Teofil Herineanu al Clujului va incerca sa-l pastreze ca diacon si secretar, dandu-si seama de sfintenia si ravna sa. Insa dorinta fierbinte a Parintelui Gavril Miholca era de a sluji Domnului si oamenilor intr-o parohie – in cea mai grea parohie. Va fi hirotonit preot celib in 1972. Dupa o scurta perioada ca eclesiarh la Catedrala din Cluj (1 august – 1 decembrie 1972), i se da parohia Cublesul Somesan unde va sta 15 ani, iar in 1986, prin pensionare de boala, se stabileste la Manastirea Nicula.
Parintele era uscativ, de statura mijlocie, controlat in miscari, parca apasat tot timpul, coplesit de un fior fierbinte care il mistuia si il inalta necontenit. Cand a mers la Cubles, a gasit biserica aproape daramata, fara casa parohiala si aproape fara credinciosi. Satul era plin de sectari si betivi. Atunci s-a apucat sa zideasca atat pe plan material cat si spiritual. Cu memoria sa foarte buna, cunostea Sfanta Scriptura pe de rost, o manuia cu usurinta in discutiile cu ratacitii, insa nimeni nu se putea supara pe el caci vorbea nepatimas si arata adevarul. Era "bunatatea desavarsita”, incat nu numai credinciosii, dar si securistii il laudau. Intr-adevar, nimeni nu l-a vorbit de rau, chiar si consatenii l-au iubit, parca vrand sa infirme cuvintele "nici un prooroc nu este bine primit in patria sa”.
Parintele Gavril Miholca era un om cu totul deosebit. Veneau la el oameni din toata tara. Autobuzul ce venea in localitate era mereu plin de oameni care-l cautau, era mereu "coada” la chilia sa ori la camera de spovedanie. Aproape la fiecare poarta oamenii si-au facut cate o troita, dupa cum, de altfel, si in satul Nicula au procedat la fel, la indemnul sau. Prezenta lui se simtea mai ales in schimbarea launtrica a sufletului fiecaruia – era "Evnghelia care merge pe drum”, viata lui era lumina si adevar stiind ca o credinta puternica prinde viata prin fapte si traire. Cand sosea in satul natal, mergeau la el foarte multi oameni si-i cereau sa le faca slujbe, ii cereau sfaturi, indrumari si binecuvantari. Chiar si dupa intrarea sa in monahism, veneau sa-l cerceteze.
Iubea mult copiii si intotdeauna cand pleca de acasa isi umplea buzunarele si geanta cu cruciulite, iconite, dulciuri si alte daruri pe care le impartea cu darnicie si bucurie. Iar copiii veneau si la el acasa sa primeasca ceva. Ii iubea pe toti oamenii pentru ca traia in iubire, in Dumnezeu ("Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el”, (Ioan 4,16).
Parintele Gavril se daruia mult slujirii oamenilor. Numai Dumnezeu stie cat s-a daruit si ce sacrificii a depus, ajungand sa nu mai aiba nimic pentru sine, cum spune Sfantul Apostol Pavel ca "nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste intru mine” si ca "viata mea e Hristos”. Parintele nu s-a complexat in fata nimanui, nu stia de compromisuri, dar se cobora la nivelul fiecaruia si-i spunea calea de indreptare. Inspira intotdeauna incredere, caci era plin de viata, gata sa ajute. Nu si-a dorit sa fie altceva decat ce era, constient ca e o sluga ce-si face datoria, raportandu-se numai la Dumnezeu. Acest mod de a fi si de a pastori credinciosii l-a facut sa fie respectat si iubit de toti, chiar si de cei ce nu-i urmau sfaturile.
In pastoratie si in viata l-a caracterizat rugaciunea. Parintele nu punea accent pe cele materiale, pe trup, ci tinea mult la suflet si-l hranea cu o necontenita rugaciune. Era mereu bland, iar cand dojenea o facea cu atata blandete incat si cel mai impietrit om se simtea rusinat. Se ruga pentru tot, inca de mic sinceritatea si ardoarea sa au devenit o rugaciune neincetata. Se prea poate sa fi avut darul rugaciunii inimii chiar in lume fiind. Ca dovada, rugaciunea il mistuia, plangea in timpul Sfintei Liturghii, pe care o facea cu frica de Dumnezeu, cu adanca evlavie. Cand n-a mai putut sluji, venea, se imbraca in hainele preotesti si participa cat de cat la slujba.
Credinciosii spun si acum ca el le-a deschis calea si adevarul pentru rugaciune. In necazuri si-n orice se ruga, se implinea. De aceea unii si-l inchipuiau ca un "magician” sau "vraci”, pana cand ajungeau sa-i cunoasca viata. Pentru ca in fata sa nu te puteai ascunde. Era darul lui Dumnezeu cu el. Chiar se vorbea de miracole. Mai ales pe plan sufletesc era un vindecator al sufletelor intristate si mahnite de vremurile aspre in care traiau oamenii acestia sau de multele lor pacate. Cea mai mare minune era intoarcerea omului la Dumnezeu, celelalte veneau de la sine. Toti care l-au cautat si urmat cu sinceritate au simtit aceasta. De altfel, a avut multi ucenici care si-au schimbat viata si, prin rugaciunile sale, mai multi consateni si apropiati au venit dupa adormirea sa la Manastirea Nicula, precum viitorii ieromonahi Gavril Hort (acum la Piatra Fantanele) sau Visarion Pasca (acum la Floresti).
Dar minunea cea mai mare s-a petrecut cu el insusi, purtand timp de 15 ani o boala necrutatoare (cancer), pentru care a cerut de trei ori lui Dumnezeu sa o indeparteze si, intelegand ca aceasta este mantuitoare, n-a cartit niciodata, ci a purtat-o cu bucurie. De trei ori a trecut prin moarte clinica, medicii afirmand – cu 10 ani inainte de a pleca dintre noi – ca e imposibil sa mai traiasca.
Agravandu-se boala, Parintele Gavril Miholca se va retrage in 1985 la Manastirea Nicula, intreaga obste primindu-l cu drag, cum o afirma intr-o adresa din 20 iulie 1985 catre Arhiepiscopie. La 9 mai 1986 este tuns in monahism. Trebuia sa fie de Bunavestire, dar s-a amanat pentru ca era foarte bolnav. La 1 august 1986 este pensionat de boala. Avea doar 43 de ani.
Cand se ruga pentru oameni uita de sine, statea neclintit ca o lumanare, desi vedeai cum se topeste. Statea multa vreme cu credinciosii care-l cautau ca pe "painea calda”. Postea mult, nu manca si nu se odihnea pana nu termina cu toti. Cei ce l-au cunoscut marturisesc faptul ca din cauza asta i-a venit imbolnavirea, pentru ca tare mult se ostenea si se sacrifica pentru aproapele. Se stie, cancerul este boala stresului ori a sacrificiului pana la jertfa suprema. Dar si cei din jur il iubeau si se rugau cu lacrimi pentru vindecarea sa.
La manastire s-a retras pentru a se pregati de intalnirea cu Hristos. Suferinta era atat de grea incat cei ce-l priveau, cu greu suportau sa-l vada. Nevoind vreun medicament, boala ii cutremura trupul firav, dar sufletul sau era cutremurat de intalnirea cu Stapanul sau. Nu mai avea simtul mirosului si al gustului, iar pentru a putea manca folosea cate putina apa, trupul nemaicerand nimic din cele trecatoare. Mai pe urma cand nu mai putea vorbi din cauza cancerului de la gat, care-i era tot o rana, propovaduia cuvantul lui Dumnezeu celor apropiati aratandu-le cu degetul din Biblie.
Suferinta a durat pana la 1 octombrie 1988, cand, la praznicul Acoperamantului Maicii Domnului, sufletul sau s-a inaltat la Domnul pentru a-si primi meritata rasplata, iar trupul i-a fost asezat in cimitirul manastirii, mormantul sau fiind strajuit de o frumoasa cruce din piatra facuta de credinciosii dragi de la Cubles.
Parintele Gavril a fost un mare misionar al vremii noastre, un mare propovaduitor al cuvantului. Predica nemaipomenit de frumos, cu citate din Sfanta Scriptura. Fiecare predica era bine "documentata” si bine spusa. Se ostenea foarte mult la fiecare cuvantare, prin pregatire temeinica si o aplicare in viata crestinului. Spunea de multe ori ascultatorilor sa se roage, sa faca fapte bune.
Pentru toate acestea unii-l considera (si noi) un sfant si credem ca e foarte posibil ca trupul lui sa aiba sfinte moaste. Cei ce l-au vazut in ziua inmormantarii, cand a venit foarte multa lume, spun ca trupul sau arata ca si cum ar fi dormit. Pana astazi, credinciosii din Cubles, Nicula si imprejurimi il pomenesc in rugaciuni ca pe un sfant.
In data de 1 octombrie anul acesta a avut loc, ca in fiecare an, la Manastirea Nicula, parastasul pentru Parintele Gavril Miholca. A participat un sobor frumos de preoti in frunte cu P.S. Vasile Somesanul, Episcop vicar al Mitropoliei Clujului. Printre slujitori s-au numarat ucenici ai parintelui Miholca: parintele Gavril Hort de la Manastirea Piatra Fantanele, parintele Ioan Cojanu de la Manastirea „Sf. Ioan Botezatorul” din Alba Iulia, parintele Visarion Pasca de la Manastirea Floresti (fost staret la Nicula). Au fost prezenti si actualul staret al Manastirii Nicula, arhim. Andrei Coroianu, dar si fostul staret din vremurile comuniste, arhim. Serafim Maciuca. Astfel, parastasul s-a transformat intr-o veritabila sarbatoare si praznic dumnezeiesc in care cu totii am fost prezenti la mareata pomenire a unui sfant: Parintele Gavril de la Nicula.
Adaugam ca marturie a sfinteniei cuvintele de aur ale celor prezenti: Episcopul Vasile Somesanul, parintele Ioan Cojanu si staretul Andrei Coroianu.
Prea Sfintitul Vasile Somesanul:
"Iata-ne adunati din nou la scurt timp dupa evenimentele culturale si duhovnicesti din saptamana care a trecut. Este vorba de colocviile de la Nicula legate de prezenta in acest spatiu duhovnicesc al manastirii a osemintelor a 3 mari personalitati ale vietii culturale: profesorul Ioan Apostol Popescu, profesorul Vasile Avram si cunoscutul poet crestin Ioan Alexandru.
Acum ne aflam la un alt moment important duhovnicesc, legat de prezenta in acest cimitir al Manastirii Nicula, a celui care a fost un harnic slujitor al Mantuitorului nostru Iisus Hristos si care a depus marturie pentru Hristos pe tot parcursul – din pacate – scurtei sale vieti pamantesti. Dar iata ca viata sa, prin care a marturisit pe Hristos atat prin evlavie cat si prin invatatura si, de fapt, prin intreaga sa activitate ramasa sub lumina Sfintei Scripturi, prezenta aici in cimitirul de la Nicula a Preacuviosului Parinte Gavril Miholca, este un dar pe care el continua sa-l faca manastirii, in care si-a trait ultimele momente ale vietii, dar si credinciosilor care l-au cautat tot timpul si pe care el insusi i-a cautat. I-a ajutat si ne ajuta pe toti, de fapt, in continuare sa facem fata incercarilor si neajunsurilor vietii acesteia.
Cu totii nadajduim ca, exemplul lui de viata, de marturisire, sa fie pentru fiecare dintre noi un imbold de a depasi scaderile si slabiciunile vietii noastre si de a spori in noi puterea si lucrarea credintei. Nadajduim ca prezenta parintelui Gavril sa straluceasca in sufletele noastre, a celor care l-am cunoscut si a celor care-l vor cunoaste prin marturia noastra, prin faptele crestinesti pe care noi suntem datori sa le infaptuim. Totodata nadajduim ca lucrarea Parintelui Gavril sa continue si noi sa putem sa fim cat mai aproape atat de locul unde a slujit cu vrednicie – in parohia Cubles – dar si aici la Nicula.
Sa dea Dumnezeu ca prezenta clericilor, a celor contemporani cu Parintele care sunt prezenti aici, dar si a celor tineri care l-au cunoscut doar prin ceea ce s-a vorbit despre el, si a fratiilor voastre sa fie din ce in ce mai numeroasa. Pentru ca in felul acesta noi insine ne vom lumina cu intelepciunea invataturilor dumnezeiesti si vom putea sa urmam caii Parintelui, sa aducem prin viata noastra impacare si multumire celor din familie, din jurul nostru si sa-L marturisim pe Hristos. Dumnezeu sa ne ajute tuturor. Amin.”
Parintele Ioan Cojanu:
"Parintele Gavril ne spunea adesea sa constientizam prezenta lui Dumnezeu. Prezenta Lui, spunea Parintele, este cea care ne schimba in modul cel mai firesc viata. Nu numai in minte, ci in inima si preocuparile noastre. "Sa traim prezenta lui Dumnezeu”, spunea Parintele. "Trebuie sa incepem cu putinul”. Si ne trimitea la textul Scripturii in care Moise relata intalnirea lui Iacob cu Dumnezeu, de la inceputul calatoriei lui care, de altfel, se va incheia primind la sfarsit binecuvantarea lui Dumnezeu de a-L reprezenta, de a deveni el insusi un dumnezeu in casa sa, inaintea fratelui sau, in lumea de atunci. Semnul ca Iacob a simtit, a trait prezenta lui Dumnezeu, a fost acela ca atunci cand s-a ridicat, a exclamat cu cuvintele: "infricosator este locul acesta si eu n-am stiut”. Primul semn este acela ca a simtit prezenta lui Dumnezeu infricosatoare. Apoi, trebuie sa marcam prezenta lui Dumnezeu intre noi. Si zicea Parintele: "Iata ce a facut Iacob: piatra pe care a avut-o la capatai, a asezat-o in forma de altar si a turnat untdelemn, a adus jertfa”. Spunea Parintele: "unde nu este altar si jertfa, nu dovedim prezenta lui Dumnezeu”.
Al doilea gand e acela pe care Parintele il spunea adeseori in predicile sale. Tot intr-o intalnire, de data aceasta a lui Iosua, ucenicul lui Moise, pe campul de batalie, tot cu un inger care nu era altceva decat prezenta lui Dumnezeu, pentru ca era trimisul Lui. Daca Parintele ar fi aici cred ca in statutul ce l-a capatat de la Dumnezeu, prin destinul pe care i l-a pus, ce ne-ar spune? Exact ce a spus arhanghelul lui Dumnezeu cand Iosua il intreaba: „ce porunceste Domnul stapanului sau”. Si iata ce spune parintele: "Pentru a intelege prezenta lui Dumnezeu, pentru a ramane Dumnezeu cu noi, mai e nevoie de ceva, poate primul lucru – "dezleaga-ti cureaua incaltamintelor ca locul pe care-l calci este sfant”. Era tot o porunca infricosatoare. Ce vrea sa spuna prin aceasta? Incaltamintele care ne tin, legatura cu lumea de care nu putem sa ne dezlipim, adica, dupa cum zicea Parintele, cele mai mici pacate. Pentru ca sa simtim prezenta lui Dumnezeu, sa respectam sfintenia locului, trebuie sa ne eliberam de cele mai nevinovate atingeri ale lumii. Pentru ca numai asa Il putem simti, Il putem intelege si Il putem retine pe Dumnezeu in viata noastra. Sa dea Bunul Dumnezeu ca prezenta in numar asa de frumos aici sa dovedeasca de-a lungul veacurilor roadele cuvintelor Parintelui, acelea pe care le pastram in inima si pe care cu drag incercam sa le impartasim si altora. Amin.”
Parintele Andrei Coroianu:
"Eu de cate ori recitesc pe scurt – mi-am facut o sinteza din viata si faptele Parintelui Gavril – ma cutremur si ma uimesc, parca as citi o sinteza a vietii Sfantului Vasile cel Mare. Asa este viata Parintelui Gavril: desavarsita in fapta si in cuvant. De aceea are atat de mare efect. Noi ne straduim, dupa putinul nostru, sa scoatem in evidenta faptele si invataturile acestui mare parinte al veacului XX si, treptat, prin el, sa lucreze si in noi cei de astazi si care vor fi dupa noi, credinta adevarata in Dumnezeu…
Parintele Gavril parca sintetizeaza in el toata credinta si evlavia poporului roman. Fara altar, fara credinta, fara jertfa, fara viata curata jertfita lui Dumnezeu – aceasta e sinteza vietii crestine a poporului roman! – nimic nu se poate. Si aceasta a facut-o de si-a uscat trupul. Erau sfinte moaste inca din viata. Asa a fost Parintele Gavril si asa s-a prezentat lui Dumnezeu. Acesta-i singurul mod de a ajunge la Dumnezeu in toate vremurile si in toate locurile. Amin. ”
Cuvinte de invatatura ale Parintelui Gavril Miholca
• Spunea adesea: "Doamne ajuta, Doamne ajuta sa pot sa-mi duc crucea, cum mi-o randuit-o Bunul Dumnezeu”.
• Spunea ca: "am savarsit Liturghia si n-am stiut ce savarsesc. Dar Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a miluit si nu m-a lasat in intuneric. O mie de ani de as trai in aceasta boala n-as putea sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru mila pe care a avut-o spre mine. Mai bine sa stau o mie de ani pe patul de suferinta, decat sa mai stau o clipa cum nu se cuvine inaintea Lui”.
• Cand oamenii il rugau sa le vorbeasca despre cele ce vazuse, descoperite de Domnul, ramanea tacut, dar cu fata luminoasa, caci erau taine si vedenii care nu se puteau spune, la mintea si inima omului nu se suisera, insa totusi daca vedea ca cei din jur se intristeaza, ii mangaia cu fata vesela: "o sa ma rog lui Dumnezeu sa va mangaie cu aratarea Sa”. De atunci multi au vazut in suferinta lui o lumina si un sens randuit.
• Intr-o predica spunea: "cand ai pierdut sfintenia, ti-a luat satana aerul mantuirii”.
• In alta predica mai spunea: "satana poate cuceri un om [chiar] si de pe calea mantuirii daca face fapte rele, dar de pe calea pierzarii toti sunt ai lui [vorbea de sectari] orisice fapte ar avea”.
• "Iadul sa se deschida si sa fie vazut asa cum este, si cel mai jos cazut dintre pacatosi s-ar pocai si ar sta toata vremea numai in biserica in post , rugaciune si inchinare, si-ar face orice ar cere Dumnezeu, dar cei fara lucruri sfinte [sectarii] daca li s-ar cere sa se uneasca intr-o singura comunitate, si-ar fi imposibil chiar in fata iadului, deoarece sunt in calea lui satan”.
• "Omul fara sfintire si fara lucruri sfinte ii mort ca si fara oxigen (Exod 29, 37; 30, 29; 1 Regi 9, 1-3). In cer este si altar si cruce si cadelnita si tamaie etc. (Apocalipsa 8, 3-4). Cine n-are altar aici, nu va ajunge nici in cer (Matei 5, 23-24). Fara preotia lasata de Iisus, omul se desparte si de Iisus”.
• "Va veni o vreme, cand oamenii vor fi dusi de satana la minciuna decat la adevar, vor invata mereu dar nu vor cunoaste adevarul (2 Timotei 3,8; 4, 1-3; Matei 24,11; 1 Timotei 4,1). Acesti prooroci mincinosi vor duce pe cei slabi la o pocainta diavoleasca, care este de multe feluri, pretinzand fiecare ca a lui este cea adevarata. Adevarata pocainta intoarce pe om la casa Tatalui (Luca 15,18-22) – slugile il imbraca, pentru ca orice preot este luat dintre oameni si pus pentru oameni in lucrurile privitoare la Dumnezeu (Evrei 5, 1-6)”. (Aici vorbea despre preotia sacramentala)
• De multe ori isi arata mila pentru cei ce rataceau. Se ruga sa primeasca suferinta pentru altii: "daca as fi capabil sa sufar atat de mult incat sa se poata mantui acest om, I-as cere lui Hristos sa-mi dea suferinta numai ca sa vada si el bucuria rasplatirilor viitoare”.
• Despre frica de Dumnezeu, zicea: "stii tu inaintea cui stam? Aminteste-ti mereu acest adevar: ca stam inaintea lui Dumnezeu”.
• Iar spre sfarsitul vietii le spunea celorlalti: "tu te gandesti cu cine ma voi intalni? Ce-i un conducator de stat? Nu e nimic presedintele de la Casa Alba sau altul din stapanitorii lumii. Si puterile ingeresti, la miscarea carora se cutremura pamantul, umbresc inaintea Stapanului meu. Cum voi cuteza eu, care sunt pulbere si cenusa, sa stau inaintea Lui?”
• "Calea adevarului mi-am ales si cuvintele Sale nu le-am uitat (Ps. 118)” (pe crucea de la mormant).
( Rev. Epifania, Alba Iulia, sept-oct 1997; manuscrise ale parintelui Gavril Miholca.)
Fabian Seiche
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-gavril-miholca-la-nicula-121551.html